Cetean Ionela

Plăpânzii  ghiocei

          Odată, pe când iarna era spre sfârşite şi se simţea adierea primăverii, am hotărât, împreună cu bunica, să mergem pe pajiștea înflorită. 

          Era o zi minunată și totul în jurul nostru ne îndemna la acest lucru. Acolo, la picioarele copacilor desfrunziţi, am zărit un pâlc de ghiocei.  

În zăpada deasă şi rece, plăpânzii ghiocei murmurau la atingerea vântului. Un băieţel micuţ, vrând să-i dăruiască mamei sale un mic cadou, s-a gândit să-i dea acel bucheţel de ghiocei. A rup câțiva și i-a legat, timid, cu un șnuruleț roșu pe care l-a găsit prin buzunare. Apoi a plecat spre casă.

Ajuns acasă, i-a zâmbit mamei care îl aștepta în prag și i-a întins, cu mâini tremurânde, buchețelul de ghiocei. Aceasta, bucuroasă de cadoul primit, l-a sărutat pe frunte şi i-a mulţumit. 

S-au îmbrățișat și au trecut pragul casei unde îi așteptau alte bucurii ale copilăriei și ale primăverii.

                            Ceteanu Ionela, clasa a VI-a