2013-03-25

Alexandra Baboi


Leonardo Da Vinci


       Leonardo da Vinci a fost un celebru pictor, sculptor, arhitect şi om de ştiinţă italian, considerat cel mai important reprezentant al Renaşterii.

       S-a născut la 15 aprilie 1452 în micul oraş Vinci de lângă Florenţa, în regiunea Toscana din Italia.
  
       Se spune că Leonardo a început să  picteze la vârsta de 14 ani, când un sătean l-a rugat pe tatăl acestuia, Piero, să îi decoreze un scut. Piero i-a dat scutul lui Leonardo care l-a decorat ca pe o adevărată operă de artă.

       Cele mai cunoscute lucrări ale lui sunt: Cina cea de taină, pictură murală realizată pe pereţii Mănăstirii Santa Maria delle Grazie din Milano; Adoraţia magilor (Galeria Uffizi, Florenţa); Il Condottiere (British Museum)

       Este autorul celei mai celebre picturi din toate timpurile, misterioasa Gioconda sau Mona Lisa, aflată la Muzeul Luvru din Paris. 

        Preocupările lui ştiinţifice au fost dedicate mecanicii, anatomiei, astronomiei, geografiei şi chiar magiei. Leonardo a proiectat maşini zburătoare şi dispozitive tehnice complicate, a studiat corpul uman, a realizat studii de pictură şi arte plastice, fiind un precursor în multe domenii ale ştiinţei moderne.

                            Alexandra Baboi, clasa a V-a, Liceul "C.Noica"


No comments:

Post a Comment