Datini, tradiții și obiceiuri românești de iarnă, de Daria Petrișor

Datini, tradiții și obiceiuri românești de iarnă

Zilele din perioada Anului Nou sunt asociate cu o mare varietate de tradiții și obiceiuri, o mare parte din credințele vechi s-au moștenit și s-au păstrat peste generații. Ele reprezintă de multe ori spectacole grandioase care impresionază nu numai localnicii ci și turiștii din țară și mai ales din străinătate.

Conform tradiției, în prima zi a noului an, de Sfântul Vasile, se crede că cerurile se deschid, că rugăciunile sunt ascultate și că animalele vorbesc cu glas omenesc.

Această zi cu rădăcini creștine, ancorată în marea sărbătoare a Crăciunului, este numită și Crăciunul Mic sau Fratele Crăciunului.

În tradiția populară, Sfântul Vasile apare ca unul dintre sfinții care au făcut minunile cele mai mari, fiind păzitor de duhuri rele.

În tradiția populara românească sunt mai multe obiceiuri respectate cu strictețe în primele zile ale Anului Nou.

În ziua de Sfântul Vasile se spune din batrani că primul musafir care îți intră în casă e bine să fie un bărbat. Cum a fost musafirul, bogat sau sărac așa va fi și anul tău.

Totodată,  în ziua de Anul Nou, trebuie sa se arunce prin casă spice de grâu, iar seara, acestea să fie strânse, pentru a fi din nou aruncate prin cămin în ziua de Sfântul Ioan. După aceea, se face un mănunchi din spice și se pun la păstrare, fiind considerate benefice ca leac pentru durerile de cap.

Un alt obicei răspândit este atingerea unui miel în ziua de Sfântul Vasile, acesta aduce noroc și bogăție.

Este bine să fii îmbrăcat cu haine frumoase sau noi în ziua de Anul Nou pentru că acum toate se înnoiesc și în acest fel, o să-ți meargă din plin tot anul având parte de noroc, sănătate și bucurie.

De asemenea, dacă în ziua de Sfântul Vasile ninge, anul ce urmează va fi unul îmbelșugat, iar dacă este senin și geros, oamenii vor fi sănătoși pe parcursul anului. Totodată, se spune că, dacă noaptea de Anul Nou este “lină și senină”, este un semn ca noul an va fi unul bun.

După frumoasele sărbători de iarnă, în noul an,  există mai multe obiceiuri pentru bunul mers al lucrurilor. Țiganii au obiceiul sa trasmită binecuvântări din poartă-n poartă cu o căpățână de porc, împodobită cu panglici și mărgele, tradiție denumită “Colindul cu Vasilică” (Siva).

După terminarea colindatului, ceata se strânge la o cârciumă pentru a chefui. Când  se despart, țiganii își iau fiecare podoabele cu care au împodobit căpățâna, iar din ea fac un prânz de toată pomina. Tot atunci din acea căpățână o tânăra fecioară rupe doi peri din pielea porcului și îi aruncă in foc. Dacă cei doi peri se unesc înseamnă că ea se mărită anul următor, însă dacă ard separat înseamnă că trebuie să mai aștepte încă un an.

Obiceiul păstrat în unele comunități rrome amintește de o perioadă în care porcul nu era considerat un animal murdar ci un simbol al virilității și fertilității.

Obiceiul popular românesc colindul cu „Sorcova” este unul dintre cele mai vechi obiceiuri păstrate în România de Anul Nou alături de umblatul cu “Ursul”,  “Capra”, “Pluguşorul”, “Plugul cel Mare” și “Semănatul”.

Cuvântul „sorcovă” înseamnă „verde fraged”, face aluzie la ramura abia îmbobocită. Sorcova face parte din rândul tradițiilor românești care se desfășoară  la fiecare început de an. Umblatul cu sorcova face parte din rândul tradițiilor de sărbătoare, fiind o bucurie pentru copiii din întreaga țară care merg de dimineață pentru a aduce bucurie, prosperitate și belșug în casele vecinilor.

Legenda spune că apariția sorcovei a început atunci când Sfântul Vasile, l-a rugat pe Dumnezeu să-i dea şi lui o zi, iar Dumnezeu i-a dat cea dintâi zi a anului, Anul Nou.

De bucurie, Sfântul Vasile a luat un clopoţel şi a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze.

Astfel s-a născut obiceiul sorcovitului.

O altă legendă spune că, în seara de Anul Nou, Sfântul Vasile stătea la fereastră şi îşi scria viaţa cu lacrimi în ochi. Dracii îl necăjeanu zdrăngănind la geam cu un clopot. Din bunătate, Sfântul a binecuvântat ca ziua de Anul Nou să fie una a veseliei şi să se umble cu uratul pe la ferestre. Pe vremuri demult exista obiceiul de a colinda din casă în casă cu ramuri de măslin, în semn de pace, sau de laur în semn de onoare.

Mai târziu, se colinda cu o mlădiţă înmugurită de măr, care se punea în apă în noaptea Sfântului Andrei şi care, până în ziua de Sfântul Vasile, era înflorită datorită căldurii.

Apoi, obiectul ritual cu care colindau copiii a început să fie realizat dintr-o nuia cu ramurele împodobite cu fire colorate de lână, cu beteală și cu un fir de busuioc în vârf.

În Bucovina, sorcova are atașat un colopoțel.

Copiii sunt cei care iși creează propria sorcovă, după care pornesc la colindat de dimineață.

Sorcova, simbol al vegetației de primavară, este făcută astăzi din hârtie colorată și flori artificiale.

Copiii, după ce își sorcovesc părinții și rudele apropiate, pornesc, în cete de câte doi-trei, colindatul prin vecini. În timp ce rostesc veseli urarea care întărește întreaga atmosferă de sărbătoare și tradiție.

“Sorcova, vesela,

 Să trăiți, să-mbătrâniți

 Ca un măr, ca un păr

 Ca un fir de trandafir!

 Tare ca fierul,

 Iute ca oțelul!

 Tare ca piatra,

 Iute ca săgeata!

 La anul și la mulți ani!”

În zilele noastre sorcovitul de către copii s-a degradat ca semnificație, invadând orașele, mijloacele de transport în comun, unde a căpătat aspect de cerșetorie.

În zonele rurale, sorcovitul păstrează încă frumusețea și emoția de altădată, cetele de copii mergând pe ulițe și urând binecuvântări din poartă în poartă îmbrăcați în costume populare.

Petrișor Daria-Maria

Clasa a IV-a C

Palatul Copiilor Sibiu / Școala Gimnazială Regina Maria-Sibiu

Profesor îndrumator Luminița Albu

Traditii de si dupa Anul Nou in Oltenia, de Ciocănelea Ioan Matei

Tradiții și obiceiuri românești de și după Anul Nou în Oltenia

        În prima zi a noului an, de Sfântul Vasile, se crede din bătrâni că cerurile se deschid, rugăciunile sunt ascultate și că animalele vorbesc cu glas omenesc.  Se spune că Sfântul Vasile s-ar fi rugat la Dumnezeu să îi dea o zi, astfel că i s-a dat prima zi din an. Fericit, Sfântul Vasile a legat o crenguţă de busuioc la toarta unui clopoţel şi i-a urat lui Dumnezeu lucruri bune. De aceea există obiceiul de a ura de 1 ianuarie.

         Cele mai importante obiceiuri de Anul Nou, Plugușorul, Semănatul, Sorcova, invocă prosperitatea și belșugul pentru gospodăria celui care primește colindătorii. Aceia care nu primesc cetele de colindători vor avea necazuri și sărăcie în anul ce vine.

          La ţară există obiceiul dezlegării anului, când tinerii colindă prin sat şi fac zgomote cu bice, buciume sau oale. Se spune că aşa sunt alungate duhurile rele. Tot la ţară, fetele nemăritate obişnuiesc să construiască punţi din două crenguţe de măr dulce, de care leagă busuioc, o pară de argint cu fir de aţă roşu, un inel, o batistă şi un şir de mărgele, pentru vedea cum va fi alesul. Astfel, dacă puntea este plină de brumă, fata se va căsători cu un bărbat bogat, iar dacă puntea nu are brumă, atunci se va căsători cu unul sărac.

       Plugușorul este întotdeauna însoțit de strigături, pocnete de bici și sunete de clopoței. Plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai ușor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. La sate, Plugușorul este însă maicomplex, iar alaiurile care merg din casă în casă duc cu ele chiar un plug.

      Semănatul este un obicei practicat de copii în dimineața zilei de Anul Nou, după încheierea Plugușorului. Colindătorii purtând traiste de gât încărcate cu semințe de grâu, secară, orz, ovăz, mai rar cu porumb, intră în case, aruncă boabe cu mâna, imitând semănatul pe ogor, și urează gazdelor sănătate și roade bogate. Ei sunt răsplătiți cu mere, colaci sau bani. După plecarea lor, gospodinele adună semințele și le duc în grajdul vitelor, pentru a fi sănătoase peste an.

     „Plugul cel Mare” sau „Vasilica” sunt alte texte cu care se urează în prima zi din an. Astfel, există obiceiul să se colinde cu o căpăţână de porc împodobită cu panglici şi mărgele, tradiţie numită „Colindul cu Vasilica”. După terminarea colindatului, aceştia se strâng la o cârciumă, iar mai târziu gătesc căpăţâna.

      Umblatul cu Sorcova, bucuria copiilor, este un alt obicei de Anul Nou. Copii poartă o crenguță înmugurită de copac sau o sorcovă confecționată dintr-un băț în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele de sorcovă vine de la cuvântul bulgar ''surov'' care înseamnă verde fraged, aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Cel sorcovit este atins cu sorcova de copii în timp ce aceștia rostesc un text simplu:

Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
La anul și la mulți ani!

Textul Sorcovei variază ușor în funcție de regiunea din țară. Sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrată cu capacitatea de a transmite vigoare și tinerețe celui vizat, iar textul urării amintește parcă de o vrajă. Copii primesc de la cel sorcovit bani, mere, prune sau nuci.

       "Datul la grindă" este un obicei tipic oltenesc care se referiră la relaţiile de rudenie. După botez, timp de 3 ani, în prima zi a Anului Nou (1 ianuarie), copilul este dus în casa moașei care pregătește hăinuțe noi și un colăcel special, împletit cât mai frumos. Moaşa pregăteşte un colac mare, din cocă de cozonac sau pâine, pe care îl leagă cu un şnur roşu, să nu-i fie copilului de deochi, îl împodobeşte cu bomboane, cu fructe, pune pe el bani de hârtie, dar şi trei bani de metal, şi o sorcovă. Prin datul de grindă, spune tradiția, copilul va crește înalt și frumos și va aspira către lucruri mărețe. În timpul ritualului, cel mic va avea pus pe cap un colac în care se pun trei fire de busuioc și bani. La pragul ușii se pun semințe de floarea soarelui, grâu și boabe de porumb alături de o bară de fier, care are rolul de a întări și proteja pe cel mic de rele, în timp ce semințele îi vor asigura o viață roditoare. Copilul, cu colacul pe cap, este aşezat pe pragul uşii, cu picioarele pe un fier, fie că-i vătraiul sau un topor din bătătură, iar moaşa îl ridică de trei ori. Prima dată, copilul este ridicat la nivelul umerilor moașei, a doua oară – puțin peste umeri, iar a treia oară îl va ridica spre grindă, cât mai sus, aproape de tavan, rostind următoarele cuvinte:

-          „Doamne ajută cu bine (prima ridicare)
- Cu sănătate (a doua)
- Să-mi trăiască nepotul! (a treia ridicare).

            Colindatul cu capra, care se practică atât în prima, dar şi a doua şi a treia zi după Anul Nou, este un alt obicei care ține de colindatului specific cu măşti și este performat de copiii mai mari (numai băieţi). Unul dintre băieți va juca zeitatea zoomorfă substituită de masca frumos meşterită a caprei, cu capul de lemn care clămpăne, împodobită cu panglici, ciucuri şi clopoţei, cu pătură cu găitane de hârtie colorată, în timp ce ceilalţi băieți, în costum popular ornamentat cu hârtie colorată, cu zurgălăi, vor acompania capra la jocul din curte sau din faţa casei din fluier sau din cimpoi.

            O formă specială de colindat este teatrul popular sub formă de teatru de păpuşi şi acompaniat de un taraf de lăutari care mai poate fi regăsit în unele părţi din Dolj la Cernăteşti sau Salcia, comuna Argetoaia este cunoscut sub numele de Viclei sau Vicleim, fiind jucat numai de flăcăi.

            Perioada colindatului se încheie cu colindele onomastice de Sf. Ion. Obiceiul este cunoscut sub numele de Iordănit sau Iordănitul Ionilor. 7 ianuarie reprezintă și Spargerea Crăciunului. Este o zi plină de ritualuri, unele dintre ele vechi de când lumea. Indiferent de griji şi treburi, gospodarii nu uită ca la Sfântul Ioan să fie cât mai veseli şi binevoitori. Dacă fac asta, aşa cum spune tradiţia, le vor merge toate din plin tot anul, iar necazurile vor sta deoparte. De altfel, multe dintre gospodăriile româneşti îl au ca patron pe Sfântul Ioan, icoana sfântului fiind aşezată la loc de cinste. Sfântul Ioan simbolizează puritate, întoarcerea la pioşenie, curăţenie spirituală şi divinitate, iar principala sa acţiune, botezul - ca etapă purificatoare şi de trecere la creştinism - este şi acum împlinită pruncilor, atât de Biserica Catolică, cât şi de cea Ortodoxă.

            Iordănitul femeilor este un obicei ce are loc în ziua sau în noaptea de Sfântul Ion, o adevărată petrecere la care sunt invitate să participe numai femeile. Femeile măritate se adună la o gazdă, unde aduc fiecare mâncare, ouă, făină, carne şi băutură, şi petrec, spunând că se iordănesc. Se cântă, chiuie şi joacă toată noaptea. Dimineaţa, ies pe stradă, unde iau pe sus bărbaţii care apăr în calea lor şi-i duc cu forţa la râu sau la lac şi-i ameninţau că-i aruncă în apă dacă nu se răscumpără cu un dar, de obicei cu o vadră de vin. În această zi, numită şi Ţonţoroiul femeilor, excesele de băutură şi petrecerile nu mai supără pe nimeni. Femeile se consideră mai tari decât bărbaţii şi cu mai multe drepturi şi nu le este teamă să lipsească de acasă, să chefuiască sau să se distreze, fără să dea socoteală nimănui. În unele sate, şi tinerele neveste sunt chemate la petrecerea femeilor căsătorite printr-un ritual special care cuprinde, printre altele, udatul lor cu apă la râu, lac sau fântână. Obiceiul aminteşte de anticele petreceri dionisiace.

            Iordăneala flăcăilor are loc la prânz, după ieşirea de la biserică. Mai mulţi flăcăi se strâng laolaltă şi stropesc cu agheasmă toţi creştinii care ies din biserică. Cei mai vânjoşi dintre ei ridică în braţe pe fiecare gospodar în parte, de trei ori, şi de abia apoi îl stropesc cu apă sfinţită. Flăcăii primesc bani, ce vor fi folosiţi la petrecerea ce se încinge seara. Preotul primeşte drept răsplată, pentru că s-a învoit să le dea flăcăilor căldăruşa de agheasmă, o pasăre sau chiar un purcel.
            Ziua de Sfântul Ion este un motiv de bucurie și pentru că în credinţa populară în această noapte se zice că se "botează" gerul, vremea devenind din ce în ce mai frumoasă şi mai caldă.

 CIOCĂNELEA IOAN MATEI

Clasa a V-a A

Palatul Copiilor Sibiu / Școala Șura Mică Sibiu

Indrumator, prof. Luminița Albu

Ceata din Hașag, de Pinciu Cristina

Tradiții și obiceiuri de iarnă

Ceata

Satul unde traiesc eu se numeste Hașag. Acest sat minunat a pastrat foarte multe traditii. De exemplu ceata de colindatori. Ei vin in fiecare an si aduc bucurie multa celor care le deschid usa. Ei vin cu o icoana a Mantuitorului impodobita frumos, cantand cele mai frumoase si cele mai vechi colinzi de pe vremea bunicului meu.Ei sunt imbracati in haine populare.

In ajun cand ninge si casele sunt inmiresmate cu cele mai frumoase mirosuri, cand vezi un grup de copii mici cu o icoana, auzi clopoteii si glasurile vesele iti tresara inima de bucuria acestei sarbatori minunate.

Ceata are copilasi intre zece si cincisprezece ani. Ei se duc din casa-n casa vestind Nasterea Domnului.Ceata primeste bani, prajituri, cozonac si bomboane.

Eu am zece ani si nu mai am rabdare sa intru si eu in ceata. Mi se pare ca anul trece foarte greu. As vrea tare mult ca anul acesta sa ma lase parintii la colindat, ca sa ma auda cantand si ducand traditia aceasta mai departe.

Pinciu Cristina,

clasa a V-a,

Palatul Copiilor Sibiu / Școala Hașag, județul Sibiu

Cadru didactic îndrumător, prof. Albu Luminița