Datini, tradiții și obiceiuri românești de iarnă, de Daria Petrișor

Datini, tradiții și obiceiuri românești de iarnă

Zilele din perioada Anului Nou sunt asociate cu o mare varietate de tradiții și obiceiuri, o mare parte din credințele vechi s-au moștenit și s-au păstrat peste generații. Ele reprezintă de multe ori spectacole grandioase care impresionază nu numai localnicii ci și turiștii din țară și mai ales din străinătate.

Conform tradiției, în prima zi a noului an, de Sfântul Vasile, se crede că cerurile se deschid, că rugăciunile sunt ascultate și că animalele vorbesc cu glas omenesc.

Această zi cu rădăcini creștine, ancorată în marea sărbătoare a Crăciunului, este numită și Crăciunul Mic sau Fratele Crăciunului.

În tradiția populară, Sfântul Vasile apare ca unul dintre sfinții care au făcut minunile cele mai mari, fiind păzitor de duhuri rele.

În tradiția populara românească sunt mai multe obiceiuri respectate cu strictețe în primele zile ale Anului Nou.

În ziua de Sfântul Vasile se spune din batrani că primul musafir care îți intră în casă e bine să fie un bărbat. Cum a fost musafirul, bogat sau sărac așa va fi și anul tău.

Totodată,  în ziua de Anul Nou, trebuie sa se arunce prin casă spice de grâu, iar seara, acestea să fie strânse, pentru a fi din nou aruncate prin cămin în ziua de Sfântul Ioan. După aceea, se face un mănunchi din spice și se pun la păstrare, fiind considerate benefice ca leac pentru durerile de cap.

Un alt obicei răspândit este atingerea unui miel în ziua de Sfântul Vasile, acesta aduce noroc și bogăție.

Este bine să fii îmbrăcat cu haine frumoase sau noi în ziua de Anul Nou pentru că acum toate se înnoiesc și în acest fel, o să-ți meargă din plin tot anul având parte de noroc, sănătate și bucurie.

De asemenea, dacă în ziua de Sfântul Vasile ninge, anul ce urmează va fi unul îmbelșugat, iar dacă este senin și geros, oamenii vor fi sănătoși pe parcursul anului. Totodată, se spune că, dacă noaptea de Anul Nou este “lină și senină”, este un semn ca noul an va fi unul bun.

După frumoasele sărbători de iarnă, în noul an,  există mai multe obiceiuri pentru bunul mers al lucrurilor. Țiganii au obiceiul sa trasmită binecuvântări din poartă-n poartă cu o căpățână de porc, împodobită cu panglici și mărgele, tradiție denumită “Colindul cu Vasilică” (Siva).

După terminarea colindatului, ceata se strânge la o cârciumă pentru a chefui. Când  se despart, țiganii își iau fiecare podoabele cu care au împodobit căpățâna, iar din ea fac un prânz de toată pomina. Tot atunci din acea căpățână o tânăra fecioară rupe doi peri din pielea porcului și îi aruncă in foc. Dacă cei doi peri se unesc înseamnă că ea se mărită anul următor, însă dacă ard separat înseamnă că trebuie să mai aștepte încă un an.

Obiceiul păstrat în unele comunități rrome amintește de o perioadă în care porcul nu era considerat un animal murdar ci un simbol al virilității și fertilității.

Obiceiul popular românesc colindul cu „Sorcova” este unul dintre cele mai vechi obiceiuri păstrate în România de Anul Nou alături de umblatul cu “Ursul”,  “Capra”, “Pluguşorul”, “Plugul cel Mare” și “Semănatul”.

Cuvântul „sorcovă” înseamnă „verde fraged”, face aluzie la ramura abia îmbobocită. Sorcova face parte din rândul tradițiilor românești care se desfășoară  la fiecare început de an. Umblatul cu sorcova face parte din rândul tradițiilor de sărbătoare, fiind o bucurie pentru copiii din întreaga țară care merg de dimineață pentru a aduce bucurie, prosperitate și belșug în casele vecinilor.

Legenda spune că apariția sorcovei a început atunci când Sfântul Vasile, l-a rugat pe Dumnezeu să-i dea şi lui o zi, iar Dumnezeu i-a dat cea dintâi zi a anului, Anul Nou.

De bucurie, Sfântul Vasile a luat un clopoţel şi a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze.

Astfel s-a născut obiceiul sorcovitului.

O altă legendă spune că, în seara de Anul Nou, Sfântul Vasile stătea la fereastră şi îşi scria viaţa cu lacrimi în ochi. Dracii îl necăjeanu zdrăngănind la geam cu un clopot. Din bunătate, Sfântul a binecuvântat ca ziua de Anul Nou să fie una a veseliei şi să se umble cu uratul pe la ferestre. Pe vremuri demult exista obiceiul de a colinda din casă în casă cu ramuri de măslin, în semn de pace, sau de laur în semn de onoare.

Mai târziu, se colinda cu o mlădiţă înmugurită de măr, care se punea în apă în noaptea Sfântului Andrei şi care, până în ziua de Sfântul Vasile, era înflorită datorită căldurii.

Apoi, obiectul ritual cu care colindau copiii a început să fie realizat dintr-o nuia cu ramurele împodobite cu fire colorate de lână, cu beteală și cu un fir de busuioc în vârf.

În Bucovina, sorcova are atașat un colopoțel.

Copiii sunt cei care iși creează propria sorcovă, după care pornesc la colindat de dimineață.

Sorcova, simbol al vegetației de primavară, este făcută astăzi din hârtie colorată și flori artificiale.

Copiii, după ce își sorcovesc părinții și rudele apropiate, pornesc, în cete de câte doi-trei, colindatul prin vecini. În timp ce rostesc veseli urarea care întărește întreaga atmosferă de sărbătoare și tradiție.

“Sorcova, vesela,

 Să trăiți, să-mbătrâniți

 Ca un măr, ca un păr

 Ca un fir de trandafir!

 Tare ca fierul,

 Iute ca oțelul!

 Tare ca piatra,

 Iute ca săgeata!

 La anul și la mulți ani!”

În zilele noastre sorcovitul de către copii s-a degradat ca semnificație, invadând orașele, mijloacele de transport în comun, unde a căpătat aspect de cerșetorie.

În zonele rurale, sorcovitul păstrează încă frumusețea și emoția de altădată, cetele de copii mergând pe ulițe și urând binecuvântări din poartă în poartă îmbrăcați în costume populare.

Petrișor Daria-Maria

Clasa a IV-a C

Palatul Copiilor Sibiu / Școala Gimnazială Regina Maria-Sibiu

Profesor îndrumator Luminița Albu