Dragi copii și părinți,
Un nou an școlar a început la Palatul Copiilor și, încă o dată, dorim să vă mulțumim pentru interesul acordat activităților cercului nostru - Civilizație românească / Reviste școlare.
Începem cu forțe proaspete, mult entuziasm și, mai ales, multă încredere că lucrurile pe care le vom realiza împreună ne vor aduce satisfacții și multe împliniri.
Printre proiectele pe care le vom desfășura anul acesta, vă prezentăm unul special, realizat cu sprijinul Asociației Ateliere fără Frontiere (București) și Vodafone România, prin programul ”Toți copiii au dreptul la educație IT”.
Apelul la proiecte ”Toți copiii au dreptul la educație IT”, organizat de Asociația Ateliere Fără Frontiere, cu
sprijinul Fundației Vodafone Romania are drept obiectiv identificarea și
echiparea proiectelor structurilor ce
folosesc materialul informatic ca mijloc de educare și formare pentru copii și
tineri din România. Prin valorizarea celor mai bune proiecte, apelul Toți copiii au dreptul la educație IT
are drept misiune multiplicarea bunelor practici și promovarea acestora în
cadrul rețelei formate din laureați și parteneri.
Proiectul prezentat de noi, ”Tehnici moderne in redactarea revistelor școlare” s-a bucurat de aprecierea juriului și a fost
selecționat de către comisia de selecție. Pentru punerea lui în practică vom beneficia de 2 pack-uri informatice complete, oferite ca donație de structurile organizatoare ale programului.
Proiectul se va desfășura în perioada octombrie 2014 - iunie 2015, în cadrul cercului de Civilizație românească & Reviste școlare.
Proiectul se va desfășura în perioada octombrie 2014 - iunie 2015, în cadrul cercului de Civilizație românească & Reviste școlare.
Proiectul “Tehnici
moderne în redactarea revistelor școlare” îşi propune îmbunătățirea calității
procesului instructiv-educativ extrașcolar prin folosirea unor mijloace moderne
IT&C cu scopul de a educa media populația de vârsta școlară din Sibiu
și împrejurimi.
Nevoie de
educație în mass-media și jurnalism este destul de mare, majoritatea copiilor
de vârstă școlară folosind calculatoare în viata de zi cu zi însă doar cu scop
recreațional. Noi ne propunem să extindem interesul acestora și să îi educăm în
a folosi aceste mijloace moderne pentru studiu, informație și auto-educație. Pe
viitor, considerăm că aceste cunoștințe le vor folosi pentru a deveni buni
profesioniști și a se integra mai bine pe piața muncii.
În domeniul
redactării revistelor școlare avem o experiență amplă, acest cerc funcționând
de peste 15 ani. De-a lungul
timpului am editat mai multe reviste școlare și din anul școlar 2012-2013 revista
noastră a devenit online, putând fi accesata de oricine și oriunde (http://impreunatogether.blogspot.ro/)
Pentru realizarea revistei folosim echipamente IT din dotarea Palatului și, din partea Ateliere fără Frontiere, vom primi, ca donație, 2 pack-uri IT recondiționate.
Echipamentele donate vor fi folosite și pentru
realizarea unor activități conexe – proiecte școlare europene, parteneriate cu școli din țară și străinătate, multe din acestea necesitând prezența copiilor
în același timp, în fața unor computere.
Mai multe despre programele ”Ateliere fără frontiere” și cum puteți beneficia de ele puteți afla de aici:
Mulțumim pentru interesul acordat activităților cercului nostru și vă așteptăm la Palatul Copiilor Sibiu.
prof. Violeta Solomon
No comments:
Post a Comment